Mi-a șoptit un licurici
Ajuns în vizită la bunici
Cum juca el un șotron
Cu un mare filfizon
Și când minutele s-au scurs
A auzit de un concurs
De la niște flori
Pline de culori.
Dragii mei,
Pentru că îmi place să împart lucrurile frumoase vă invit la un mic concurs. Scrieți un text sau o poezie de maxim 300 de cuvinte care să conțină cuvintele: șotron, culori și licurici și puteți câștiga o carte tare simpatică și un semn de carte. Câștigătorul va fi ales prin tragere la sorți luni, pe data de 27 mai. Textul trebuie postat la comentarii.
UPDATE: Felicitări Georgiana Şchiopu! Pentru a intra în posesia premiului trimite-mi te rog un mail la ioana1005@gmail.com
Stau pe banca intr-un parc
ReplyDeleteMa uit la o carte, ce sa fac ?
Multe culori privirea-mi strabat
Si licuricii isi fac de cap
Ma ridic si sar sa scap
Dar realizez ca sunt blocat
Si tot ce stiu sa fac
Sa joc sotronu descaltat
Inconjurat si limitat
Imi dau o palma si deodat
Ma trezesc, nu sunt in parc
E noapte, sunt tot in pat
Cand culorile-si astearna, bucuroase, raze vii
ReplyDeletePeste florile din creta desenate de copii,
Un sotron voios asteapta licuricii nazdravani.
Sa aprinda vara-n zare umbrele dintre castani.
Vine o zi in care toti licuricii din lume se ascund in acea amintire in care iti puteai vedea sufletul plin de culori in vii reflectat in sotronul din curte... Un singur licurici, strecurat in noapte, iti aprinde iar acea amintire de cand erai copil si era bine...
ReplyDeleteCâți licurici, atâtea culori, și doar unul juca șotron.
ReplyDeleteNoaptea...licuricii imbracati in culorile copilariei danseaza si alearga in visele unor suflete calde. Visele copiilor au primavara in ele, acadele si mult soare, iar un sotron colorat are grija sa deseneze zambete pe chipurile lor.
ReplyDeleteIn miez de noapte sotronul copilariei avea parfum de praf al amintirii, in culori de altadata, umbre sterse.
ReplyDeleteAlunecasem pe fereastra, in muzica greierilor ce imi incantau auzul. Licuricii completau povestea. Descoperisem adevarul vietii dincolo de viata.
Eram doar un copil. Aveam o viata plina de culori, de visuri si de sperante. Nu aveam griji, caci ai mei aveau grija sa ma fereasca de treburile de "oameni mari". Copiii ma strigau la geam sa ies afara, sa jucam sotronul, iar seara vorbeam cu licuricii, cuprins din toate partile de vraja copilariei ce o traiam. Ce vremuri frumoase!
ReplyDeleteCand se hotari sa plece in aceasta mare aventura, Licurici stia ca va descoperi o lume noua, plina de culori. Insa pentru a putea face acest lucru micul nostru nazdravan trebuia sa treaca de testul sotronului. Asa ca isi lua rucsacul, isi facu provizii de lumina si voie buna si porni in cautarea prietenului sau, Blanita, pentru a-i cere ajutorul.
ReplyDeleteTe-am visat in culori asta-noapte. Se facea ca eram din nou copii si jucam sotron la lumina licuricilor.
ReplyDeleteCopila în al cărei păr mângâiat de vântul lin de mai era împletită o diademă din douăzeci de trandafiri albi ajunse într-un târziu în tărâmul ei, când ultimele culori ale zilei se piereau în infinitul cerului, poleind cu roşu norii răzleţi care dispăreau, ca prin minune, în zare. Se aşeză lângă un trunchi de copac căci paşii îi obosiră iar pe alocuri, picioarele-i catifelate alunecau, pierdându-se printre pietricelele ce acopereau pământul rece.
ReplyDeleteLacrimile cristaline prelinse pe pielea diafană îi străluceau în lumina albă a lunii apărută pe pânza neagră a nopţii ce părea a fi cusută cu licuricii zglobi care se pitesc printre frunzele gălbui de toamnă. Buzele începură să îi tremure, străduindu-se împotriva voinţei ei, să schiţeze un zâmbet. Deşi era aproape miezul nopţii, faţa de o frumuseţe ireală strălucea, la rându-i, ca un diamant ce se reflecta, printr-un joc de sclipiri, în întunericul care cufunda în visare întreaga suflarea. Gândul îi zbură îndărăt pentru o secundă. Mii de secvenţe din copilărie demult uitate se adunară într-o clipită şi o năpădiră. Amintirile încă vii împăturite cândva cu grijă în fâşii subţiri de speranţă se întrezăriră prin valul subţire al memoriei, creând imaginea prinţesei de zece ani, făptură inocentă, cu ochii mici, căprui, în care vedeai, de ştiai să citeşti, poveşti nescrise ce se juca şotron în lumea ei minunată, unde, de cele mai multe ori, nu aveai voie să pătrunzi.
Îşi simţi pleoapele grele şi închise ochii. Frunzele se loveau uşor de crengile golaşe ale copacului dar asta nu o făcea să îi deschidă. De undeva din depărtare, o muzică magică plutea în aerul răcoritor, învăluindu-o, încetul cu încetul într-un somn presărat cu vise de argint. Aştepta să treacă luna mai ca, mai apoi, să simtă prima adiere de vară. Ştia că iunie va fi luna iubirii.
A fost odată ca niciodată o familie de licurici. Mama-licurici era o pictoriţă desăvârşită: culorile pânzelor sale nu se ştergeau niciodată, deoarece erau amestecate cu un praf magic secret, transmis cu grijă din generaţie în generaţie. Tatăl-licurici era foarte ataşat de copiii săi. Aceştia erau puţin trişti că nu ştiau să joace şotron, dar tatăl reuşea mereu să-i înveselească reamintindu-le cât de importantă era lumina lor, destinată să aprindă cea mai adâncă noapte. Şi aşa au luminat fericiţi până la adânci bătrâneţi.
ReplyDelete