Omul păpădie
Era într-un început de vis când l-am întâlnit pentru prima oară pe Omul păpădie. Alunecam uşor printre tulpini de levănţică şi maci şi mă îndreptam spre malul lacului.Pe vremea aceea nu ştiam cât de greu atârnă fiecare dorinţă prinsă de câte un puf de-al său. Ştiam doar că era înalt, dar uşor tras de spate, cu mâinile atârnându-i greoi pe lângă corp. Avea un sacou verde cu butoni galbeni, iar în jurul gâtului îi flutura o eşarfă gri. Singuri, ochii îi rămăseseră de copil pe figura aspră şi trecută prin atâtea vise.Când m-am apropiat de el nu s-a întors ci părând că mă aştepta de o viaţă m-a întrebat pe o voce abia şoptită dacă ştiam un loc unde putea dormi peste noapte. Abia mai târziu am aflat că Oscar era un purtător de vise. Fiecare vis era adăpostit într-un puf şi fiecare poveste îi apărea pictată pe piele. Desenele îi încolăceau degetele şi se îndreptau alene spre podul palmei, iar de acolo în sus spre încheieturi şi braţe. Imediat ce un vis se îndeplinea lăsa să-i zboare un fir de păr şi o dată cu acesta şi povestea de pe piele.Înainte să ne despărţim mi-a legat eşarfa în jurul gâtului spunându-mi că atunci când voi obosi trebuie doar să mă întorc în acelaşi loc şi voi ştii ce am de făcut. Neînţelegând prea bine la ce se referea am pornit mai departe făra să îmi dau seama că în acel moment pe palma mea se năştea visul unui baieţel de patru ani.
No comments:
Post a Comment